O melodie, un remix. Nu am reusit sa inghet decat o clipa din imensul moment la care visam. Cat timp, cat spatiu intre mine si ea. Si totusi... Cata asteptare.
Zorii ma prind iarasi inghetat asemeni melodiei ce canta in surdina. Ma vad iarasi. Cald. Pamant. Eu.
Daca ar fi sa-mi cumpar ceva care sa-mi aminteasca de ea ar fi ... nu stiu. Ii pur si simplu de neinteles ceea ce era necesar sa inteleg din prima clipa.
Stiu! Timpul nu se scurge. Noi adormim in loc sa traim fiecare clipa. Nefericirea de a fi este oricum mai mult decat oricare alta forma de existenta. Sunt fericit si in cele mai deznadajduite momente. Fericit pentru ca nu am uitat Steaua.
Undeva, pe un camp in noapte, caruta imi legana corpul. Nu aveam nevoie de mai mult. Aveam speranta. Deasupra Lumini. Cata nevoie de tacere. De lumina. De ea.
