...

Să iubeşti până la sfârşitul vieţii...

Să faci dintr-un vis o trăire, dintr-o clipă o veşnicie...

Cât de greu este oare să iubeşti aceeaşi persoană la infinit?...

Să iubeşti până la extenuare iar dimineaţa să continui cu forţe şi mai mari...

Să arunci pe foc fotografii, scrisori iar în clipa următoare să-ţi dai seama că nimic nu poate face scrum sentimentele...

A venit primăvara... Câtă tristeţe, câtă fericire...

Şi pentru ce?...

Promisiuni ...

Am promis că ...

Şi dintr-o dată parcă nimic nu mai contează ...

Promisiunile nu sunt decât prelungiri ale unui viitor incert...

O continuare a prezentului sub formă de iluzie...

Promiţi nu pentru că îţi doreşti să întăreşti în vreun fel decizia luată cu câteva clipe mai înainte ci promiţi pentru că îţi doreşti să fii parte din ceea ce va urma...

Promiţi la fel cum iubeşti. Din dezinteres.

Şi tot viitorul tău devine dezinteresant...