Cand cineva mi-a spus ca nu pot trai fara aer mi-am tinut respiratia. Imi era complicat sa il cred insa la indemana sa incerc. Si dintr-o data am simtit ca nu mai pot. O senzatie de nevoie care te arde pana in talpi. Din nou si din nou si din nou... Mi-am desclestat mainile de pe nas si pufaiam inegal aerul pe nas, pe gura de parca ultimul strop de aer statea in fata mea.
Cand cineva mi-a spus ca nu pot trai fara iubire am incercat sa nu iubesc. O zi, doua, trei...STOP. Imi taram agale picioarele pe strada, prin praful de pe asfaltul garii, prin tren, pe dealuri si uneori in aer. Au trecut luni. Fara iubire, fara nimic. Si totusi traiesc. Nu pentru ca oamenii pot trai fara iubire. Ci pentru ca in paralel cu viata normala poate exista orice care sa simuleze trairea.
Concluzia? Inima poate trai fara iubire insa fara aer e in zadar. Ce pacat ca sufletului ii este indiferent aerul ...
Un comentariu:
E a mia oară când recitesc asta. E genial.
Trimiteți un comentariu