De ce?

Poate ca prima intrebare a cititorilor acestui blog va fi: de ce nu ai mai scris?

Nu am scris pentru ca nu am mai crezut in scris. Nu am scris desi ideile mele erau limpezi. Nu am scris pentru ca taicamiu merita un an pentru el. Un an de meditare, de reflectare la ceea ce a fost si la ceea ce va urma.

A fost un an greu in care moartea m-a invatat prima lectie: nu este timp. Nu este timp de nimic.

Iar daca este timp, atunci acel timp trebuie dedicat contemplarii.

Nimic in afara de reflectarea la realitate nu poate contribui intr-un mod mai decisiv la crearea e-ului nostru.

Despre iubire?

...Nimic.

Iubirea? Lumina unei stele pe care o consideram departe fara sa ne dam seama ca tocmai observarea acelei stele inseamna o apropiere unica.

Iubirea, in masura in care inseamna uitare inseamna si descoperire.

Probabil ma intrebati: o mai iubesc?

Normal ca o iubesc. Nu as putea exista altfel. Pentru ca fara ea nu sunt eu. Nu sunt deloc.

Un fel de ecuatie redusa la zero.

Si cati ani irositi. Cate vise distruse...