...

A plecat ...

Tarziu, pe strazile ucise de amurg,
Pe cand copii morti se joaca in noroaie
Iubirile trecutului se scurg
Pamantul curge negru dupa ploaie ...


Asa iubita mea in zori de zi
Asterni pe chipul meu privirea care,
In orice parte a-inimii ucise,
Imi duce gandul numai inspre moarte ...

Scrisoare din azil (II)

A venit toamna!

Cateva zile calduroase, un vant cald ce mi-a patruns pana in adancul oaselor si un aer secetos cum rar s-a mai intalnit in aceasta zona. Doctorii spun ca voi iesi la primavara cand voi fi sanatos. E ironic dar deja m-am obisnuit. In fiecare toamna imi zic la fel iar eu in fiecare toamna ii cred in aceeasi masura.

Zilele sunt monotone asemeni notelor asezate pe portativ de compozitorul plictisit de propria sa creatie... Adeseori ma plimb prin parcul spitalului. Un parc imes situat la zece pasi de intrarea in spital cu alei ferite de ochii oamenilor. Daca fatada cladirii e gri si are pete mari de igrasie, parcul e facut astfel incat sa constrateze cu monstrul sanitar.

Ah, sa nu uit. Crizele au devenit din ce in ce mai rare. Nici nu mai tin minte cand am avut ultima criza. M-au tinut doua zile in camera aia neagra pe care stii ca o urasc. Cu mainile legate si ochii acoperiti, doar urletele pacientilor vecini iti mai amintesc de faptul ca esti viu.



Initial nu voiam sa-ti zic dar... te-am visat. Desi este..nici eu nu mai stiu...o vesnicie de cand nu te-am vazut... Aveai rochia aia alba pe tine, parul legat peste umarul drept. Asa poznasa si comica alergai de zor in jurul meu. Ne contraziceam din nu stiu ce motiv iar energia ta ma dobora.... Imi batea Soarele in ochi si incercam sa tin pasul cu tine rotindu-ma cu o viteza ametitoare astfel ca o singura clipa de neatentie m-a dezechilibrat. Am cazut si s-a facut intuneric. Rasul tau se auzea precum clopoteii de la intrare ... Ca dintr-o pestera. Insa lumina disparuse. Cand am simtit aerul rece al rezervei si urma intunericului pe ochii mei mi-am dat seama ca totul a fost doar un vis. Numai vocea ta s-a auzit mult timp dupa ce m-am trezit. M-a calauzit prin intuneric ore intregi...Le pierdusem sensul... Oh... Iarta-ma...Mereu iti scriu nimicuri. Nimicuri raportate la ceea ce traiesti tu, la ceea ce poate traiesc si eu....

Chasin The Wind

Melodia spune totul despre ceea ce simt in aceste momente.

 

...

Nu cred ca exista greseli.

Nu ai cum sa o vezi, cu parul blond, ochii verzi si sa crezi ca totul a fost doar asa...o intamplare. O .. trecere cum le place oamenilor sa spuna.

Exista un moment, o sclipire geniala dar profunda pana la infinit, incat stii ca ea este ceea ce cautai.

Din acest moment nu mai exista cale de intoarcere. In orice sens te indrepti, acul magnetic al inimii iti arata mereu drumul spre ea.

Daca ploua cateva minute, te apropii de geam cu frica si te uiti in ploaie sperand sa o vezi. Doar... ea mi-a zis pe un ton vesel, aproape superficial: "Cand ploua sa te gandesti la mine".

Si de atunci ma gandesc.

Numai ca ploile vin si pleaca mereu, iar EA doar ...pleaca.

...

...

un sentiment straniu ma cuprinde... alcoolul mi-a invadat tot... ceea ce nu aveam, ceea nu indrazneam sa visez...ceea ce niciodata nu va fi al meu ...

...e greu sa inveti sa retraiesti ...

like a fucking desease ..

...iti simt pasii... sunt departe de mine dar ii simt... se misca incet, sfios...pierduti... dar nu .... nu te-am pierdut... esti aici... in inima mea... esti aici ... traiesti aici ...

eu sunt mort...

mort...
in cel mai simplu si mai complicat mod...

simt si acum imbratisarea ta... e calda dar in acelasi timp rece... respiri sacadat... eu te strang tot mai tare...

si totusi... timpul se scurge impotriva mea...

poate ca....poate ca niciodata nu a fost scris nicaieri ca nu te pot avea... dar totusi... eu stiu ca sunt acolo ...

like a fucking desease ...

...

...in odaie era liniste...
O liniste incredibila. Nu vorbea nimeni... Pe rafturi doar carti. O lumanare ardea in coltul odaii. Ea o privea linistita. Era doar o lumina. Ca multe altele...

Era lumina ce invaluia intunericul. Lumina noastra... Sssst... Like a shadow....

Scrisoare din azil (I)

Iubito, de cand am ajuns aici totul imi pare ciudat. Oamenii ce ma inconjoara sunt rai dar in acelasi timp calzi. Imi zambesc intr-un mod ciudat si in acelasi timp ma urasc.
Eu le zambesc la fel.
Nu am sentimente fata de ei. Stii doar ca nu pot simti nimic fata de nimeni. Eu doar pe tine... Doar pe tine... Nimic... Te iubesc. La conac stiu ca este rece. Asa este toamna. Dar te rog sa rezisti. Eu te iubesc.
E singura lumina de care avem nevoie. Faptul ca te iubesc. Restul e intuneric iubito.
Un intuneric mort, ca o noapte de toamna. Auzi? Sunt lupii... Flamanzi de carne umana. Flamanzi de tot ceea ce iubirea poate transpune intr-un mod barbar.
Eu nu renunt. Niciodata. Te iubesc. Si plang...si te iubesc...si plang... Ca un vulcan. Fara stapanire, fara capat... Te iubesc, Laura...
Te iubesc... nu pot... Nu pot sa scriu...Am incremenit...Te iubesc...

E un ceva in totul.

In totul sau nimic. Mai stii cand mergeam prin ninsoare si plangeam stiind ca nu mai esti a mea ? Sigur stii... Plangeam. Dar nu pentru ca sufeream. Ci pentru ca te iubeam. Ca un nebun. Ca un nesafarsit... Oh... Ca un nesfarsit...

Si inca te iubesc... Ca totul...

...

Pierdut am fost şi pierdut am rămas.

Şi dacă sunt vise în sufletul meu, sunt moartea din visul ce-l visez mereu.

Pierdut sunt...

Fără de soartă şi fără de stea, sunt cerul din steaua ce duce la ea.

Pierdut am fost...

O urmă rămâne, deşertul e mort, în nisipul infim oceanul îl port.

Pierduţi suntem noi, cu ochii la stele, pierdută e ea în visele mele...

...

When is love, there is nothing to see.

Timpul trece si o data cu el trec toate. Regretele isi au timpul lor insa nu isi au rostul.